Albul norului de puf

Iubesc aievea albul tău de sus

Ma alint cu praful tău de stele de mult apus

Ma tăvălesc in simțurile tale reci

Tresar și urlu când inghet in tine

Albul meu cel alb al vieții!

Tine ma tu vie și calda printre acești straini

Ține ma in tine pentru totdeauna

Iubirea și eternitatea sa ne fie al vieții Destin!

Tu, Omăt al nemuririi,

Apasă mi nepăsarea cu suflare vii și reci,

Trezește ma, aievea, din patologia unei morți

Ce așteaptă, perversa, la fiecare înmiresmat răsfăț!