Limanul înecat


Trupuri goale mânate de vorbe in vânt,

Fără elan, fără cuvânt și fără adânc discernământ,

Aleargă pustii in haine de prinți realizați,

Miros a trădare și a lapte crud, idioți veșnic speriați!

Tresar și- arunca săgeți de venin in perdele de fum,

Fug spre niciunde, și- n destinații se pitesc ștrengar, fugar după balansoar,

Se sperie de ei înșiși și apoi își ling lacrimile de pe tomberonul plin de amar și de murdar,

Ling trotuare și vieți vopsite-n evoluție si moralitate,

Ling cu pasiune minciuni și-adulmeca înfometați ura și haosul din vieți nedrepte,

Ca mai apoi sa își jelească soarta pe un altar ce- i înțelege soarta.

Conștiința tremura pe- altarul pur al vieții,

Se- neaca neîncetat in tot ce e sfânt și bun,

Sfârșind haotic pe același drum netrebnic,

Plin de viespi și dureri ce- mpung același lipsit de demnitate Suflet!