Mintea mi-o mestec și-o întind pe-un verde clar cearceaf,
Mirosul de etern ma satisface și ma iubesc intr-un complet extaz,
Trăiesc in fum de eternitate cenușie și trag in iluzoriul nas întregul meu destin,
N-am limite in limite, n-am norme in pătrat, n-am formule in matrice, n-am culori de om puternic atasat și axat,
Iluzorie e capsula clasicului obicei, iluzoriu e tot ce-ai învățat,
Rămâi doar cu gustul puternic amar din chinul și jalea ca tot ce trăiești ți-a fost dinainte de ființa dat,
Te zbați sa umpli fiole cu eternul minunatului extaz,
Te zbați sa sigilezi câmpuri și stări din neant,
Dar tot ce-ți rămâne e ce-ai acum și acum suspini și vrei sa uiți ca n-ai nimic,
Nimicul e etern, cu ochii plini de jale și amar ai vrea sa opresti din timp,
As smulge rădăcini crescute-n mine pentru infinitul de nedescris din adevarata lume!
Și lacrimi șiroaie, și dor și suspin, chinuri nescrise, iubiri nedescrise,
Toate ma irosesc intr-un timp, blocata sunt in marioneta care m-a tot dansat din pântece și pana acum!
Ana's Weblog 