E chinuitor sa iubesti un om cu care nu poti sta.
Mult timp mi-am spus ca nu e iubire daca nu pot sta, ca iubirea schimba tot.
Ei bine, nu! Iubirea schimba tot atunci cand nu te iubesti pe tine in primul rand.
Atunci cand incepi si te iubesti, cand incepi sa ti lustruiesti valorile, cand incepi sa fii fericit cu tine si cu principiile tale, atunci iubirea nu schimba nimic.
Iubirea e tot ce simti pentru tine si vrei sa oferi si celuilalt din coloritul frumos al sufletului tau, din plinul tau emotional.
E o iluzie sa cred ca pot ramane cu un om ca l iubesc si in acelasi timp sa accept ca acel om sa se comporte contrar minimelor mele valori.
Am luptat mult sa mi recunosc valorile, am luptat enorm de mult cu mine sa ma accept asa diferita cum sunt, cu principii solide si de neclintit.
Am ratacit si fiind ca ceilalti, si nu mi a adus acea viata nici o raza de lumina sau de bucurie.
Am ratacit si nefiind ca nimeni si cu fantasme si iluzii spirituale si promisiuni din stele. O experienta necesara.
Am ratacit prin multe cotloane ale singuratatii ca sa ajung sa mi clarific mie cu ce pot trai si cu ce nu pot trai.
Pentru unii sunt rigida, pentru altii sunt extrem de insensibila, pentru altii sunt egoista sau neadaptata.
Pentru barbatul pe care inca il iubesc sunt o neadaptata social. El nu poate accepta ca pentru mine placerea sexuala e rezervata sufletului ci nu trupului asa cum eu nu pot trai cu inversul conceptului meu.
E o nebuloasa teribila care m a invartit intr un cerc al disperarii foarte mult timp.
Ma simt ca si cum as fi trait intr un bol de sapun doar al meu, iar acum parca am aterizat brusc intr o jungla teribila unde legile sociale nescrise ma coplesesc.
Si atunci stai si te gandesti….” de ce s a risipit bula mea de sapun”? ” de ce n am fost pastrata acolo pana la moarte”?
sau… ” de ce nu pot accepta ca altcineva are alte norme si valori morale?”
De fapt accept si inteleg. Imi creez tot felul de situatii imaginare in care ma provoc sa reactionez asa cum vad in jurul meu ca e tipic, caracteristic. Imi imaginez situatii in care ma joc si eu cu trupul si cu tot ce inseamna placere ca apoi sa ma simt murdara si incarcata doar din reactia unui gand fulger.
Si totusi….viata ar fi asa senina cu tine daca tu, iubitul meu, n-ai face ce faci.
Ce rost sa elimini o caracteristica atat de puternica unui om doar pentru o amagire.
De ce nu pot trai cu el asa cum este?
Si ma pacalesc iar ca e iubire. Cum sa ramai sa l iubesti ca apoi sa incepi sa te urasti?
Cum sa ajungi la iubire in exterior printr-un cadavru din interior?
Iubirea pentru celalalt nu cumva este prelungirea iubirii care porneste din tine?
Autoamagirea ma indeamna sa ma duc iarasi la masa negocierii. Sufletul meu si cu mine iar ne luptam pentru un loc in aceasta lume.
Si castigatorul este mereu altul, surpriza rezultatului te ispiteste mereu sa ramai intai in tine si apoi sa te duci catre ceilalti.
Cararea catre adancul meu e atat de batatorita, incat si stelele rad cand ma vad incapatanadu ma sa o accept.
Imi place de mine chiar daca uneori ma sperii.
Si e frumos sa zambesc unui om pe care cu un timp in urma credeam ca l urasc.
Momentul, panica, debusolarea, abandonul retrait, iluzia, dependenta, placerea, confortul te pacalesc si ti induc o falsa suferinta care nu este a ta. E frumos sa te uiti in spatele tau si sa vezi franturi ale suferintei cum danseaza in vant, ducandu se departe de tine. Raman, poate, franturi si colturi agatate de un mic trup fragil, franturi care ti vor aminti mereu cine esti si mai ales cine nu esti.
In durere condamni. Ca apoi, sa iubesti. Sa te iubesti pe tine cu toate defectele si starile tale de extaz, de agonie de panica, de frica, de desfrau. Apoi te ierti, te scuturi de tot ce ai strans rau si daunator in tine.
Apoi te iubesti. Si te iubesti mult, te accepti, te adori uneori.
Apoi iar mai cazi si te urasti, te superi, te certi iar. Ca sa te poti iarta iar.
Si apoi iubesti tot ce a fost, iubesti pana si iluzia durerii.
Si apoi il iubesti pe el, pe cel care ti a starnit ideea de durere. Ca prin el, tu te vindeci.
Multumesc L.,
De abia acum, te iubesc.
Ana's Weblog 