Stăteam in fata ușii grele și mi era teama sa și privesc! era întuneric, culoarul foarte era foarte strâmt. am început sa ating pereții și usa, adică tot ce aveam. Usa era din lemn, un lemn fin iar in centru era un semn pe care nu l puteam distinge! Semnul era sculptat iar in jurul lui, un cerc delimitat cu pietre foarte strălucitoare și colorate. As fi vrut lumina, mai multă lumina. Am întins din nou mâinile sa o cuprind cu totul, iar jos in dreapta am simțit o clanța. Clanta era acoperită cu lut, părea ca se ascunde acolo și nu înțelegeam de ce in centrul ușii este un semn cu pietre prețioase iar jos sta o clanța ponosita. M am aplecat, am simțit un miros de tămâie puternic și apoi am atins clanța. Era fierbinte. Când usa S a deschis a intrat Dintr o data multă lumina. De abia atunci am înțeles ca usa mea nu era doar o usa. O data cu lumina, am simțit o bucurie și o energie de care nu știam. Semnul sculptat in usa s a aprins, pietrele fâlfâiau. Acum vedeam perfect. Era un Pentagon.
Voiam sa intru și îmi cautam calmul. Gândurile se luptau între ele, neliniștindu ma cu imaginile create: „dincolo de usa e o comoara, dincolo de usa e un mormânt sau poate e chiar raiul sau cine știe, poate e iadul care te ademenește cu bogățiile lui. Dar nu e iadul pentru ca ați văzut, clanța era din lut asta înseamnă modestie” stop! Încetați! Am nevoie de liniște. Dacă nu am liniste nu pot percepe nimic din ce mi se oferă acum.
Usa S a deschis. In fata mea un câmp verde și aproape de mine era un singur mac. M am dus lângă mac. Din întuneric in lumina, din frig in cald. Din haos in pace. Verdele era foarte deschis, câmpul era atât de perfect și macul roșu mirosea puternic. Nu îmi era frica de nimic, aveam impresia ca pot zbura și atunci m am uitat către cer. Am căzut in genunchi si am strigat: voi? Cine sunteți voi!? Si ce caut eu aici? De ce m ați adus aici? Cerul era atât de senin și atât de transparent încât aveam impresia ca ma învârt și ca sus sunt tot eu.
– de ce ești aici? Vrei sa știi de ce ești aici?
Cineva vorbea cu mine dar nu vedeam. Nu era nimeni lângă mine. Unde ești? Nu te pot vedea!
– tu nu înțelegi nimic. Pentru ca tu nu vrei sa înțelegi nimic. Ai tot și tu încă vrei acest nimic.
– ești aici pentru ca tu ai cerut asta. In fiecare seara ne pui aceleași întrebări iar noi îți dam aceleași răspunsuri. Dar la tine nu ajung pentru ca tu vezi doar nimicul.
Acum ești aici sa vezi! Acum poți vedea ceea ce tu ai creat in credință ta iar dincolo de usa poți simti frica din nimicul tău! Tu alegi!
– vreau sa te văd! Cine ești?
Sunt lângă tine. Sunt chiar lângă piciorul tău. Sunt macul roșu care te așteptat sa vii!
Eu sunt tot și peste tot și tu poți fii la fel!
Am început sa plâng, m am trântit la pământ, iarba era foarte moale și calda, iar macul, macul prin care vorbea acel ” Cineva” era mai fin decât catifeaua și ardea. Ii simțeai caldura prin tot corpul.
Am plâns mult acolo și încă plang.
Ana's Weblog 