In ziua pronunțării divorțului, am plâns mult. Stăteam in mașina și- mi puneam, obsesiv, foarte multe întrebări. Nu puteam Răspunde la nici una măcar. Plină de frici și de proiecții negative.
Conduceam și plângeam.. și ascultam și muzica. După un timp, m am liniștit. Și mi am dat seama cât de mult l-am iubit și ca încă îl iubesc. Desigur, o altfel de iubire. Dar n ai cum sa nu L mai iubești pe bărbatul cu care ai un copil.
Cât de mult contează sa ierți un om cu adevărat. Ii transmiți și lui liniștea ta și atunci se Creează o legătura foarte puternica. Și dacă nu ierți acel ceva care te a zdruncinat, nu te poți ierta nici pe tine. Și rămâi închis intr o capsula care te va distruge ușor ușor…
Eliberarea de orice furie, de orice resentiment, îmi aduc liniștea și pacea de care eu am atâta nevoie.
Și acum ce mi a mai rămas?
Tot!
Chiar astăzi, vorbeam cu o doamna care îmi spunea ca a divorțat acum 11 ani și ca și acum simte acea furie teribila
. Ca are foarte multe boli și ca și a pierdut feminitatea complet!
Soluția suntem noi! Nimeni altcineva nu poate face nimic in locul nostru! Atunci când vrei ceva, când accepți, te ierți, înțelegi și ai răbdare cu tine, cu emoțiile și trăirile tale… atunci toate studiile psihologice și orice studiu, orice minte dispare( gen te vindeci după trei ani).
Tu ai forța sa-ți schimbi realitatea acum. Și ai nevoie doar de tine…
Rămân eu cu mine și ma lupt cu fricile mele, Proiecțiile mele? Sau..
Arunc vina asupra celuilalt, îl invinoVatesc, îl fac nenorocit și curvar … și eu unde ma aflu?
Totul suntem noi!
Eu sunt tot!
Ana's Weblog 