Când doar simt…


O cabană din lemn vechi și plin de așchii, mușchi catifelat crescut pe lângă geamurile acoperite de plante, o clanță sleioasă care iți răscolea întreaga palmă, covoare reci și holurile înguste de care te temeai să nu te atingă.

Camera mică, un bec aproape mort lumina un colț al ferestrei. Covorul m-a gâdilat în talpă. Totul părea că e de lemn. Îmi inspira putere și totodată simțeam că mă transform și eu. Că pielea are scoarța unui stejar, că gâtul este un trunchi rece de brad iar  părul meu deja devenise o frunză fină. M-am gândit că mi-ar fi plăcut să fiu un copac.

Eram cu colegii de serviciu. Sărbătoream marea reusită financiară de la lansarea unor obligațiuni corporative. Eram fascinată să le privesc fețele și să le analizez reacțiile. Deja mă gândeam că nu era întâmplător ales acel loc, o pădure, o cabană izolată și atât de mulți omuleți care deranjau  întreaga liniște acceptată. Parcă ar fi fost niște fiare scoase din cușcă și care trăiau pentru prima oară libertatea mișcarilor. Erau veseli, trăgeau cu foc din țigări, dansau și gesticulau mult. Păreau fericiți. Unii dintre ei se înroșeau în obraji când se atingeau întâmplător, pe mâna sau pe spate.

Muzica era de fapt libertatea de a fi. Discuții interesante, băutură și mâncăruri simple. Imi iau cu pofta mămăliga cu care m-am și fript. Apuc cu cealaltă mână o bucată de brânză și mă așez pe iarbă. Îmi era foame și îmi plăcea să asist la această horă a desfrâului plăcut. Adoram să văd acei roboți silitori și conștiincioși în ipostaze atât de provocatoare.

Retraiam momente din copilarie. Când vorbeam mult și nestingheriți de sabloane și neatenți la aparențe, când ne jucam uitând de timp. Acolo nu mai era timp. Intrasem in horă și îmi plăcea teribil. Povesteam și vorbeam pe rând de cele mai plăcute lucruri și momente hazlii. Ne-am jucat flori fete și băieți, fața ascunselea, lapte gros, ulii și porumbeii.

S-a întunecat. Simțurile ne erau adormite. Mirosul nu mai distingea decât aroma caldă a copacilor, întunericul era apăsător și se auzeau doar greierii și gândacii răzvratiți. Îmi promit că e ultimul joc și apoi am să ma duc să dorm. Eram toți baba oarba. Trebuia ca fiecare dintre noi să spună numele primului om atins.

Fac cațiva pași în față. Întunericul era adânc. Și râsetele scăpate din greșeala le simțeai cum iți ating pielea. Mă împiedic de o piatră și cad. Îmi ating genunchii și dau la o parte noroiul. Simt o mână pe umărul meu. Mă ridic și încep să-i ating fața. Bărbat, barba abia crescută, sprâncene groase, buzele subțiri, nasul ascuțit, părul aspru si des, urechile mici, ochii migdalați. Eram atat de aproape de un bărbat și nu știam cine este. Nu vorbeam, nu vedeam, nu auzeam nimic. Inima îmi bătea din ce in ce mai tare, respiram greu. El era fierbinte, aproape că  îmi ardeam degetele atingându-l. Nu voiam să mă opresc și totuși atingerile erau prea profunde, intime și răvășitoare. Mă concentrez să simt mai mult. Îmi eliberez degetele și le las libere să se plimbe pe umeri, pe piept. L-am luat de mana. Respiram din ce în ce mai greu, mi-am lipit corpul de al lui, mainile erau transpirate și aș fi vrut sa raman asa. Să simt și să las uraganul pădurii în mine. Își trage mâna dreaptă și  își plimbă degetele groase prin părul meu, îmi atinge genele, obrajii, gura. Buzele îmi ardeau din ce în ce mai puternic. M-am gândit să ies din joc si să plec dar nu puteam, era ca si cum corpul meu era zguduit și înnebunit de acele atingeri. Și erau doar niște degete și mult întuneric și multă liniște.

Se oprește el și ma ia de mână hotărât.

-Vino cu mine Ana. Vreau sa-ți arăt ceva

-Octav? tu esti?

-Nu-mi spune că nu ți-ai dat seama

Eram dezamagita.

Ajung suprinzător de repede în camera lui rece și mult mai mică decât a mea. Era lumină, mirosea a tutun și a vin. M-a sărutat. Aș fi vrut să fie forțat dar nu a fost. Eram blocata in ce-am simțit in pădure. E uimitor cum trăiești prin piele, cu corpul și când nu vezi nimic. Mintea și imaginația îți creeaza proprii prinți și regi, mirosul iți aduce iz de basm îndepărtat iar urechile iți aduc doar bătăile inimii tale. Îl ating din nou pe față dar acum îl văd, îl aud și simt. Nu reușesc să-mi readuc fulgerele acelea de plăcere pură.

Mă întorc imediat, i-am spus. Și am plecat.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s