Ma iert…

Vreau sa ma iert pentru ca nu am fost eu…

Vreau sa ti cer tie, suflete al meu, iertare 

Iertare pentru ca m am vândut plăcerilor si am intrat in mirajul lumii pierdute

Iertare pentru ca mi am donat puterea 

Iertare pentru ca nu ma iubesc…

Iertare pentru ca am devenit un Pilat al meu,

Iertare pentru necredință mea si pentru fricile mele,

Iertare pentru ca am lăsat animalul din mine sa se manifeste primul,

Iertare pentru ca rațiunea si legile lumii au controlat acest trup,

Iertare pentru ca încă nu știu sa fiu Eu..

Iertare ca nu ma cunosc si nici acum nh știu cine sunt,

Iertare pentru ca nu mi am înțeles rostul pe acest Pământ,

Iertare pentru ca nu știu sa iubesc,

Iertare pentru ca nu pot accepta iubirea necondiționată,

Iertare pentru tot animalul care sunt! 

Iartă- ma suflet sfânt! 

Dezamagita

Începi sa cred ca in lumea asta nu e locul meu…

Am crezut ca poate reușesc sa ma agat de ceva aici…

Am crezut prea mult….

Dar oare de ce ai crede in ceva ce nu ai? 

Sau poate am fost prea sus cândva… Acum sunt atât de jos…

Si eu cum ma mai ridic? 

Cum sa ajung sa nu mai vreau nimic? Cred ca de abia atunci voi avea totul…

Pentru ca atunci cand nu ti dorești nimic … Nimicul devin tot! 

E fabulos.. Si in acelasi timp fabulos de greu..

Ca sa vrei sa nu ti dorești nimic… Ma gândesc ca ar trebui sa nu ti dorești nimic din lumea asta… Adică sa te lustruiești atât de bine încât sa ti distrugi acest ” mine” creat de societatea asta bolnava si normala si sa ajungi la tine… Adică la Eul tau autentic bun .. Care e perfect asa cum e si nu are nevoie de nimic!

Si cum mama ma sii ajung acolo? 

Tu iti dai seama? Sa fii perfect asa cum esti … Sa trăiești aici si acum… Si sa nu ai nevoie de nimic? 

Cat de multă lumina trebuie sa fie acolo…

Fabulos! 

Masacrul

De ce nu reusesc sa ma iubesc? Ma pierd in continuare si ma risipesc peste tot…Ma las inghitita de ei….si ma dor emotiile si mai ales sufletul.

De ce tot nu reusesc sa opresc aceasta iluzie care curge adanc in mine? As vrea sa dau la o parte toate straturile care mi intuneca lumea.

De ce aleg minciuna? fericita nu pot fi nicicum asa…si doar tanjesc si traiesc dorul sfasietor de mine…acel „mine” al copilariei mele pure..

acel „mine” cu care mutam muntii mei din stanga in dreapta apoi radeam candid cu ei.

Mi e dor de acea putere cu care imi cream viata…modelam oamenii si apoi ii aduceam langa mine, imi desenam destinul….

sau doar il acceptam?

ce e autenticitatea de fapt? unde suntem noi in aceasta lume? cum sa te mai gasesti in gunoiul asta de stari in care tot timpul iti mai pui o masca?

se vand masti peste tot….sunt vesele, colorate si miros frumos.

se vand si suflete..sunt pline de sange si miros a moarte.

De ce am cazut? unde imi sunt aripile albe ?

de ce nu ma pot elibera?

nu mi vad sensul si rostul in lumea asta …inca!

Mai astept….