A trecut timp de cand nu am mai putut scrie…
Valul schimbarilor mi-au supt energia si m-au strans cu legaturile create de mine.
Sunt fericita si in acelasi timp simt, poate, cea mai crancena durere. Simt, uneori, cum ma descompun si cum ma predau vietatilor naturii…ca apoi sa ma nasc din nou. Mai pura…si mai autentica!
Este o lupta a sufletului. Sufletul…cel care mereu a fost biciuit de ratiunea mea atat de puternica. Sufletul meu..cel care a asistat la decaderea si ingroparea a tot ce eram…ca sa devin toti ceilalti. Sufletul…puritatea aceea intamplatoare cu care ma trezeam dimineata si de la care primeam licarirea fericirii… Sufletul…minunea vietii nestiute, izvorul mantuirii si al indumnezeirii tale…
Atunci cand eram mica…simteam dorinta puternica a sulfetului de a ma tine pe calea lui. Simteam ranile pe care i le provocam.
Nu intelegeam de ce exista aceasta dualitate in mine si de ce orice decizie pe care o luam (desigur ca in ratiune) imi provoca durere. Nu intelegam de ce exista acest conflict dureros…si de ce nu pot fi fericita orice as face ( in ratiune).
Eu nu stiam atunci….ca mi am sapat o groapa in care am inceput sa mor..putin cate putin.
De cand ne nastem suntem ghidati spre desfrau, spre ceilalti, spre asteptari, spre iluzii, spre scopuri, spre succes, spre suferinta si durerere. Toate placerile lumii sunt create pentru a ne indeparta de ceea ce suntem noi cu adevarat. Abaterea de la tine insuti inseamna instrainarea de sufletul tau.
Eul tau este anihilat in fiecare clipa prin actiunea si identificarea cu acest „mine” care ne a fost dat si pe care noi l am hranit si l am investiti cu toata puterea noastra.
Si atunci cand ai murit destul..si cand vrei sa redevii acel copil care a venit cu un dumnezeu al lui in el…atunci incepi sa simti durerea crancena a tot ce ai creat..ce ai creat tu in tine..si ce ai acceptat sa sadeasca ceilalti.
Atunci esti sfasiat de frici si de durere. Frica este pretul pe care il platesti pentru placere.
Si te intrebi neincetat…iubire? unde esti? daca existi cu adevarat..iti dau toata puterea mea..tot ce am ..sa vii sa ma salvezi din crancena-mi moarte…
Eu vin, raspunde ea…..dar nu am loc….esti plin de ghemototcuri vii care ti mananca si ultima ta farama de lumina
Am venit goi..pe acest Pamant..si plecam plini de furie, ura, atasamente, legaturi, frici ,dorinte, placeri……
La ce folos? La ce iti folosesc cu adevarat? daca tu nici macar nu ai putut sa ti simti propriul Eu sau daca tu nici nu ai stat la taina cu propriul tau suflet.
Sunt trista …..
Ana's Weblog 