Cine sunt eu(2)!

Gandurile mele o iau razna atunci cand incerc sa ma identific. Pe de o parte, o forta vrea sa ma convinga ca sunt o minunata si ma apara astfel de eventualele auto-atacuri iar cealalta parte coboara n mine.

Reusesc sa cobor…ma gandesc totusi in tot acest timp cat de greu imi este sa apas pe butonul mintii.

Sunt o Ana mare, speriata uneori, plina de dorinte, ma ametesc in cercul visurilor mele, ma imbat cu vorbe nescrise inca, ma analizez, ma cert, ma iubesc, ma detest, ma incurajez, ma si ascund, imi astup ochii, imi sterg ochelarii, imi  sterg lacrimi, rad cu sufletul, ma inchin in fata dreptatii, ma sperie puritatea, ma incred in iluzii, ma mint apoi ma ciupesc, rad cu patos, ma vad o miss a lui Hercule, cobor in namol si ma murdaresc cu frici, sunt haosul meu, imi pun aripi albe, imi sarut ranile, ma iubesc si ma detest iar, ma inalt, ma tarasc, ma compun in mii de parti ca apoi sa ma descompun, renasc din cenusa divina nestiuta, simt cerul, desenez Pacea, ma joc cu mine, ma iert, simt divinitatea, sunt libera, traiesc!

Sunt o Ana mica. Ma integrez in real si joc fara sa respir prea des, tanjesc dupa Soarele nestiut, umbra mea e orgoliul, ma rascoleste patima si lumea, dansez in rol si ma astup cu un zid de nori inalti.

Fiecare traire ma va conduce catre o noua experienta, o noua emotie. Voi simti noi vibratii care mi vor aduce aminte clipa de clipa ca Ana mare e din ce in ce mai mare iar Ana mica e inteleasa, e acceptata, e mangaiata atunci cand se declanseaza ca o furtuna de neoprit si atunci cand se afiseaza atat de impunator si totusi atat de rusinos, atat de mascat si atat de imprevizibil.

Mereu am increment in fata dualitatii mele. Nu intelegeam de ce dintr- o pace si o iubire de nedescris ajung intr-o mocirla atat de rece. De ce dintr o stare de minizeu visator ajung in cel mai rational punct al sufletului meu.  Exact ca un gandac care se trezeste mort(desigur o utopie).

Si atunci…daca nimic nu e intamplator…eu de ce as fi?

„Când un suflet omenesc trage cortina grea a eului şi stă faţă-n faţă cu iubirea veşnică e ca şi când ar privi pe Maestru creând o lume. Când viaţa omului iese teafără din rătăcirile eului şi-şi găseşte în suflet unitatea sa cu Dumnezeu, conştiinţa veşniciei e un semn imediat al existenţei, tot aşa ca lumina într-o flacără.” Rabindranath Tagore