Un crocodil prinde o furnica. O prinde in panza nedeslusita a emotiilor. De abia daca o poate vedea, nici cusca nu are pentru ea. Dar furnica simte, simte puterea si ii este frica. Ar putea sa fuga, sa dispara pe nesimtite. Dar NU! ..ii e frica, ii e teama. Sta nemiscata in fata perversului crocodil, il mangaie lin, il gadila pe tample si apoi ii sterge sudoarea razbunarii crude cu trupul ei plapand si atat de mic.
Pentru el furnica nu este o prada…e prea mica…nemasurabilul ego ar fi ranit sa o ridice la vreun rang. Furnica…este chiar ….propria lui frica ascunsa pana la rang de virtute inconstienta.
Si crocodilului ii este frica…..
Inconstient ne alegem oglinda suferintei, o cautam disperati si o alegem….iar noi cream printi, printese si cai albi si colorati in roz, direct pe pereti.
Nu putem iesi din schema pur si simplu. Avem nevoie de aceeasi hrana, acceasi suferinta, acelasi razboi…aceleasi obiceiuri din faimosii 7 ani de acasa.
Cum sa scape furnica de crocodil?
Ana's Weblog 