Abandonul…

Suna urat, trist si dur. Abandon…ABandon…AbAndon….oricum l-as scrie …ma deranjeaza acest cuvant.

Mi-ar placea teribil sa l fac sa dispara. Sa nu mai existe. Nici cuvantul…nici sensul lui, nici golul lui.

Un abandon e un abandon. Si asta nu poti schimba nici daca stai o viata in cap.

Are atatea forme incat unii dintre noi nici nu realizeaza de ce actiunile lor sunt intr-un anumit fel si viata lor e atat de incetosata( nefericirea imbraca diverse forme).

Abandonul creeaza dependenta….!!! de altii…iar dependenta (credeti-ma pe cuvant) ..naste dinzoauri foarte urati……

Dependenta de parintele care ne-a respins(de exemplu)…sau poate fi contra-scenariu desigur..

Ei bine, partea grea este cand toate teoriile citite capata un sens si cand iti este atins sufletul. Dar nu teoria declanseaza asta…Ci VIATA.

Cum se poate declansa aceasta teama de abandon? Ei bine..poate cand erai mic ai fost dus la cresa si ai stat vreo 5 zile printre straini? Sau poate parintii iti spuneau ca „te vor da tiganiilor” daca nu esti cuminte? sau poate ca ti au spus ca te duci la balauri? sau te duc intr o padure? sau poate ca munceau atat de mult incat ii vedeai doar in propriile proiectii? poate ca tatal nu se implica in educatia ta pentru ca asa era la moda? poate ca nu ai fost un copil dorit? decretel poate?

Si cate si mai cate pot fi…

Ei bine..in cazul meu sunt mai multe ..dar cea mai dureroasa si vie este cea a tatalui care e tata sa aduca bani in casa si cam atat. Deja e stiut (din analiza tranzactionala) ca modelul ales este opusul sexului nostru. Wow ! Super…tatal sa ti fie model..si el sa fie acolo fizic ..dar cam atat!

Teama de abandon- golul- apoi desfraul continua- cautam in continuare in relatiile noastre acelasi model( chiar daca e suferinta)…tocmai pentru ca refuzam ca parintele nostru (sinele nostru intr-o oarecare masura) nu ne-a iubit( sau poate nu e cuvantul potrivit). Si toata viata cautam aceleasi trairi…pentru ca asa a fost hranit Eul…atata timp. Nu stie sa „manance” altceva….

…Am ramas in golul greu vreo 2 ani…in care m-am maturizat de nu m-am vazut (fortat)…Atentie! daca fugi de suferinta..de fapt ramai intr-o suferinta acceptata(inconstienta desigur).

Si acum..lucrurile se clarifica…acum e partea interesanta..pentru ca EU–sunt cumva alt om- dar traiesc in relatiile vechiului meu EU.

Practic libertatea dupa care tanjesc de cand eram o copila, capata noi sensuri de la an la an. Dar cel mai important este ardoarea cu care mi am dorit mereu sa fiu libera……sufletul meu ducea un greu atat de mare, probabi,l incat clatinandu se si balansandu dadea(involuntar) semnale „sincere” micului meu creier:)

Pentru ca in rest- mascam si ne aparam…si Vai! ce scut puternic, si ce ziduri groase ne mai construim singuri.