Ma gandesc la mine …cu ceva ani in urma…ma gandesc frumos…imi curg doua lacrimi….acum plang!
Pentru ca…eram un om atat de mic, eram o copila care si cauta un sens aici in lume, haotica… ma ghidam dupa tiparele copilariei mele, cautam acea fericire din carti…in locuri straine, cautam oameni frumosi…si frumosul doar in altii, cautam pacea….in timpul razboiului meu, cautam placeri…si cu toate acestea nu aveam destul curaj sa le adulmec..ma multumeam cu gandul ca le as putea avea..si apoi fugeam. Aceeasi masca..atatia ani..masca omului dur si doar puternic…vai cata amagire…
Eu…un suflet atat de sensibil, cu atatea valori frumoase, cu atatea idealuri si visuri..si cu atata putere..si da! singurul avantaj a fost ca am realizat cata putere am! ..in rest multa goliciune…prea multa masca, prea multe mirosuri, zgomote..ca sa ma mai simt pe mine!
Imi aduc aminte..cat de dor mi se facea de mine…ma rupeam de durere! tanjeam dupa momentele acelea..pure ..tavalitul acela simplu si profund prin viata….ma imaginam mereu ca pe o copila dezbracata n tarana…puritatea dusa la extrem! ma coplesea gandul unei vieti reale…inima incepea sa mi bata tare si sa tresara asa usor..ca intr un pas de fericire. Si STOP! Ratiunea iar…ridica steagul acestor lumi ….si totul se spulbera….vantul curata si ultimele urme ale amagirii…
Cat..am mai alergat pe acest Pamant…ca sa ajung acum la mine…de fapt in drum spre mine! de multe ori imi este mai la indemana sa ratacesc….
Dar cum oare?
Offf. Doamne! cu cata durere…am trecut acest prag! durerea m a adus in fata mea. In fata durerii nu mai poti fi superficial, nu mai ai cum sa te ascunzi de tine, devii gol golut…exact asa cum imi imaginam eu ..ca voi fi ca adult pur…in tarana goala…
Te trezesti..complet gol, uneori atat de singur incat miile de stele le vedeai ca fiind doar una iar Luna, Soarele erau din plastic.
Si din nou mi se facea dor de copilarie…din nou ma intorceam cu gandul la mama si la tata….si durerea crestea …direct proportional cu gandurile mele..cu imaginea mea..cu mine infipta iar in tabloul copilului…era ca un cerc care nu mai inceta sa se opreasca…iar eu simteam cum ma scurg usor usor….mama ..tata…frati ..surori…imi re-proiectam viata..toate eforturile mele…clipele mele,,,puterile mele erau indreptate doar pentru constructia acelor momente in care eu imi re-proiectam viata…ba chiar re proiectam caractere….atitutdini…fapte….momente….imi reconstruiam tot….si durea…iar durea…
Cand durerea este instalata complet si incepe masacrul sufletului…bucata cu bucata..atunci nu realizezi nimic…singurul gand care ma alina era acela ca exista karma si ca acum platesc pentru ceva. Chiar ma linistea…dar nu pentru mult timp…apoi iar se navaleau spre mine zeci de intrebari…si toate fara raspunsuri. Eram intr o bezna care ma coplesea, vroiam sa ies, aveam putere..insa nu stiam cum sa o fac.
A..durat cam 1 an…….a fost 1 an plin de nesiguranta, debusolare, singuratate, tristete, amaraciune, dorinta de razbunare, neliniste. Simteam ca mi am luat o din plin! ….pe la spate( in cel mai sincer mod).
Acum …off..cata nevoie aveam de aceasta durere! a sapat adanc in sufletul meu, a daramat ziduri pe care eu in starea mea de falsitate puerila nu aveam cum sa ma lupt cu ele…mi a deschis efectiv …poteca ..catre sufletul meu…catre mine insami.
Alt om? alta viata…sunt multe de spus…
Acum stiu doar atat! ca pot! stiam ca sunt puternica…dar acum e diferit…sunt puternica Eu, si stiu cine este acest Eu 🙂
Ana's Weblog 