Perdeaua unui suflet viu

Mergeam…pe strada. Ma miscam destul de lent…ma simteam ca si cum ma impinge destinul fix in spate. Acum ma simt ca si cum m as fi trezit dintr un somn teribil de lung…dintr un film care nu e neaparat al meu sau in care ma regasesc …oarecum. Acum sunt treaza…prea treaza! Ma uit in urma…ma intorc catre destin…ne atingem mainile..el pe a mea puternic…eu pe a lui…..anesteziata. Ne luam la revedere…i am zambit si i am transmis mesajul meu…acum traiesc…si acum stiu si am inteles unde e asa zisa fericire…si am si cheia propriei vieti. Ma simt libera..si in acelasi timp tardiv incatusata in amintiri. Nostalgica si indurerata poate…gandindu ma la oameni care mi au atins o mana..si eu pe a lor..si mi au transformat o sarmana omida intr un fluture de o zi….oameni pe care nu i mai  simt..nici rasuflarea calda si nici..sa i ating. Am pierdut oameni …in fapt real…am pierdut…trairi..si suflete si vise…am pierdut..si am.castigat alte vise… alte atingeri…de maini si zambete si fluturi..
Eu mereu am fost nostalgica si visatoare…deseori m am pierdut prin propria mi ratiune…sau propria mi visare. Eu m- am amagit si am trait uneori prea mecanic…am avut mereu scopuri si teluri…sus puse. Vai! Cate pete intunecate pe voalul unui cer senin….cate ziduri si masti imi astupau vacnirea si elanul.
As sparge nori…si as fulgera cu urlete himere…s aduc timpi si ganduri inapoi….
Sau …as sparge stanci si m as pierde n valuri..s aduc constiinte vechi in etaloane noi…
Si am ramas cu visele mele…ca de! Vesnica patetica si visatoarea Ana!
Da…am.un.nume atat de simplu
..iar eu o fiinta atat de complicata. Strig si urlu cu toata puterea mea si onoarea mea de fata:)…mi e atat de dor….atat de dor…si atat de dor…de ..mine…incat as aspira de indata masacrul clipelor mele.
Si am zis! Si inca spun…evadez! Evadez ..solemn..cu capul sus..cat mai sus.. si simplu…Ana.