Si cand te gandesti ca in viata asta suntem trecatori…ma gandesc si eu de haosul mintilor noastre bolnave care si traiesc fiecare clipa ca si cum ar fi infinite..
Ce viata lipsita de evolutie spirituala ar trebui sa aiba un suflet cu clipe „infinite” pe acest Pamant.
Si cat nonsens este in tot ce facem….facem multe dar nimic pentru sufletul nostru.
Oare daca sufletul este atat de „mic” si neimportant atunci de ce mai credem in el? Daca nu l creditam cu aproape nimic atunci de ce suntem aici si adulmecam pe nedrept minunile lumii???
De ce nu ne punem intrebari? Oare chiar asa intamplator..m am nascut?
Asa…..doar pentru trup? Si acesta obosit si pribegit ca i gol?
Nimic mai infricosator decat trupuri pribegite alergand haotic….in sufletul meu.
-
Urmărește
Urmăresc
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
Ana's Weblog 
Alergam prin viata cu capul infipt in pamant si cu ochii legati in corzile haosului. Pioni pe o placa de sah, prinsi intr-un joc fara reguli, dar, in acelasi timp incorsetati de pudoarea vicleniei si regulior dogmatice. Suntem cusuti de la nastere pe o plasa, iar drumul ne este scrijelit pe panta destinului. Sufletul este cel care ne permite sa respiram pentru o clipa, cel care ne ridica deasupra mocirlei cotidiene. Fara el… se poate fara el? Nu ne-am transforma orasele in abatoare cu carcase plimbatoare? In locul sufletului s-ar instala golul, iar infinitul nu ai cum sa-l umpli.
Multumesc….mi era dor…