Delir….

Si cand te gandesti ca in viata asta suntem trecatori…ma gandesc si eu de haosul mintilor noastre bolnave care si traiesc fiecare clipa ca si cum ar fi infinite..
Ce viata lipsita de evolutie spirituala ar trebui sa aiba un suflet cu clipe „infinite” pe acest Pamant.
Si cat nonsens este in tot ce facem….facem multe dar nimic pentru sufletul nostru.
Oare daca sufletul este atat de „mic” si neimportant atunci de ce mai credem in el? Daca nu l creditam cu aproape nimic atunci de ce suntem aici si adulmecam pe nedrept minunile lumii???
De ce nu ne punem intrebari? Oare chiar asa intamplator..m am nascut?
Asa…..doar pentru trup? Si acesta obosit si pribegit ca i gol?
Nimic mai infricosator decat trupuri pribegite alergand haotic….in sufletul meu.

Mi e dor…

Mi e dor…un dor bolnav …si mi e un dor nebun dar oare de ce mi e asa de dor? Mi e dor de tine….personaj imaginar creat! Mi am inramat destinul imaginar…te vad in nouri indepartati venind..
Si eu te astept…cuminte..in patul meu ce zboara sus…deasupra tuturor choar si dincolo de cuvinte…
Mi e dor de tine..dor nebun..vai! Ce dor si cu ce jale te urmaresc…
Tresar in somn cand te vad..plecand spre apus..acolo..in sus!
Si astept…senin..dar cu grimase adanci…
Un rasarit mai pamantean.
Mi e dor de tine…cum as putea sa te cobor din vis?
Cum as putea sa te ating si sa ard iluzia departarii?
Sa te readuc…iar pe Pamant..iar timp…copilarie…suras …nestins!