Ma sperie fericirea…

Am citit de curand un alt articol in care scria ca fericirea, adevarata fericire este cea din interiorul nostru. Acolo este singurul loc in care o gasim. M-a intristat din nou acest articol, teribil chiar. Pentru ca eu niciodata nu mi-am gasit fericirea in materialul lumesc ci doar o limitata satisfactie.

Ma sperie faptul ca eu caut inauntrul meu de atatia ani fericirea…si nici pana acum nu am gasit-o. Gresesc undeva….teribil gand.

La urma urmei fericirea in esenta ei este doar un cuvant, corect? Si poate insemna orice. Da…dar aici vorbesc despre fericirea absoluta…acel nivel extraordinar de contopire perfecta cu Universul si cu puritatea.

Ma sperie lucrurile prea mistice, am impresia ca intru intr-un vartej care ma innebuneste, imi apar si mai multe ganduri si mai multe obsesii si mai multe limitari…poate mi e teama ca nu voi mai iesi niciodata. Inca nu stiu…

Nici oamenii prea intens integrati in misticism nu mi plac inca …nu mi inspira incredere…mi e teama de ei..am impresia ca mi dezgolesc instant toate secretele….

Am puternice influente mistice…si le am avut de mica, nu stiu de ce si cum am ajuns asa…total inexplicabil…momentan nu am curajul sa trec pragul..citesc, inteleg…ma minunez si absorb informatii..dar cam atat.

Oare voi sti atunci cand voi atinge acel prag de fericire nebuneasca?

Acum sunt fericita…eu asa simt…si motivul este minunea mea…pot spune ca am atins fericirea absoluta?

De ce nu mi pot tria gandurile si trairile cu usurinta? sa pot fi doar pura? macar acum…..

Oare ce e iubirea in comparatie cu fericirea?

de ce ne nastem atat de simpli si suntem educati in sabloane ca apoi sa nu mai apreciem complexul si sa nu mai fim capabili sa simtim Universul din noi?

de ce suntem amagiti cu lucruri banale cand adevarata fericire sta in forta mintii si in libertatea sufletului nostru?

…..libertate?

am citit de curand un articol despre cifra destinului meu..si scria ca libertatea este cuvantul meu,…ca sa nu mai virbim de coincidente…acest cuvant face parte din mine(mi l am insemnat intr-un fel) dinainte ca eu sa stiu ce inseamna,…

Coincidenta? nicidecum

Inchei….devin apasatoare intrebarile….

 

Timpul fermecat…Mama…

Senzatii unice, nebunii colorate, simtiri extraodinare, abisuri…apoi zboruri inalte…..

Totul e fermecat…si mai ales burtica mea e fermecata!

M-am hotarat sa scriu despre „minunea mea”. Te navalesc zeci de ganduri care devin piedici si nu ti dau pace, care nu ti aduc liniste, zeci de idei preconcepute, datini, vorbe din popor…esti bulversat..zeci de directii ..nici una testata…singura ta fericire este ca simti cum inima ta bate de doua ori mai mult….

Aventura vietii mele a inceput,,,ma gandeam ca o sa devin dura, mai puternica, de neclintit. Dar nu a fost asa..am devenit un suflet si mai sensibil, mai usor de atacat si de ranit insa cu siguranta trainicia stancii va fi si a mea.

Calea mi s a aratat precum  cerul care s-ar deschide orbilor insetati de lumina. Simteam minunea puternic…simteam vibratia Universului in toata fiinta mea, luminam excentric in interior si gandurile mi se purificau pentru a pregati o viata.

Purici de nebunie supraomeneasca, ganduri de fericire navalnica, cascade de emotii naive, rasetele energice ale Vietii, atingeri vibrante….

Da, am stiut din prima clipa ca un suflet m-a ales sa-i fiu mama. Mama….da…mama. Minunea ce si-a gasit locsorul in sufletul, in inima si viata mea…m-a ales pe mine. Siroaie de lacrimi de fericire,  coruri ceresti cantau impreuna cu mine si dansau in Univers sarbatorind venirea acestui ales suflet.

Neincrederea oamenilor de pe Pamant a invins, din nou. Era prea devreme pentru dezvaluiri omenesti..si totusi prea tarziu pentru a nu simti si a nu crede. Vestea buna este ca si ceilalti au simtit o parte din minune….atunci cand au aparut dovezile de care aveau nevoie.

Calcule si formule nesfarsite, planuri paranormale, exercitii de viata, ganduri si implorari in Univers, socializare cu stelele, Luna si Soarele, nebunii necontrolate…nascocesc in sacii vietii si ai fericirii…si-mi pun aceeasi intrebare obsesiv „Cum as putea sa stiu daca sunt indeajuns de fericita”?….

Cum as putea afla daca reactiile si simtirile mele sunt potrivite pentru a creiona un destin? Cum mi-as putea controla intregul suflet, intreaga constiinta? Cum as putea pasi in pragul simplitatii? Fara intrebari nemuritoare si haotice, fara grija trairilor nefaste…sa pasesc doar pentru cateva luni…in Taramul Absolut? Fericirea Suprema? Fericirea neconditionata?Iubirea absoluta? Iertarea absoluta?

Imi imaginez sufletul sprijinit intr-o piramida perfect ermetica…si asist la purificarea si integrarea lui in acest Univers..asist si vad acceptare, iubire, ,daruire, iertare….

Imi imaginez micul suflet cum isi vede si negociaza intregul destin prin mine, imi imaginez cum canta si simte inzecit vibratiile trairilor mele, imi imaginez doi ochi mari si limpezi cum asista la haosul numit Pamant.

Sa-l pregatesc sa lupte, sa simta iubirea, frumosul, sa simta Universul si Universul pe el, sa simta minunea vietii si energia datatoare de clipe, sa vorbeasca cu Dumnezeu, sa si iubeasca unicitatea si sa si pretuiasca nespus libertatea.

Si cand ma gandesc ca drumul meu avea o alta nuanta? Ma inund de emotii si ma simt venerata de Univers, ma simt rasfatata de Dumnezeu si ii multumesc in fiecare clipa ca m-a ales sa fiu mama, sa fiu suflet langa suflet, inima langa inima, sa fiu onoratul om  care da viata, sa fiu onoratul om care a fost ales sa intareasca un Destin.

Mi-am invins zidul lumii cu toate energiile negative care m-au inrobit si am scris! Drumul abia a inceput….astept nerabdatoare Minunea.