Ar trebui sa fiu fericita…dar nu sunt.
Nu-mi gasesc explicatii care sa-mi justifice starea ..insa nici nu vreau sa gasesc.
Am vizitat atat de multe locuri…cu cat vizitezi mai mult in Romania ..cu atat devii mai trist. Locuri minunate date uitarii, istorie ingropata in nepasare, arta poleita cu indiferenta…..
Mi-am oprit propriul timp in raiul Manastirii Prislop si am zburat foarte sus.
Am visat cu ochii deschisi si am vrut sa ma ascund …de lume..nu am reusit.
….ma simt obosita…si trista.
Ana's Weblog 
Cum stăteam eu priponit în propriile gânduri, călărind prin abisul cunoașterii… mă tot întrebam: Ana, de ce nu mai scrie? Eu sunt bucuros, pot să jur pe Guvernul lui Ponta, că ți-ai făcut timp să postezi ceva. Privind postarea ta, țin să spun, un sigur lucru: De ce ți-e frică nu scapi! Sub carapacea cuvintelor esențialul iese la suprafață precum un izvor care străpunge pământul. Se zbate, se umflă, mocnește… până ce ajunge la suprafață. Cât ar încerca pământul să se opună, ridicând în fața lui stavile de mii de tone de pământ și pietre, el tot își croiește drum spre suprafață. Poate pământul să fie supărat și trist pe acel izvor? Nu izvorul este cel care îl menține în viață, cel care îl împiedică să se transforme în deșert? Eu nu văd motive se supărare și tristețe!
Ai fost foarte funny cu „pot sa jur pe Guvernul lui Ponta”.