Este atat de simplu sa vorbesti. Este extrem de simplu sa le spui altora ce ar trebui sa faca……
Am citit atat de multe despre reactii, stari, repercusiuni, atitudini, ….si multe altele dar astazi am realizat ca foarte rar am aplicat ceea ce am citit in cazul meu…acum imi este mai clar ….oricat de mult am vrea gradul de obiectivism in ceea ce ne priveste tinde cu succes spre zero.
Dar inconstientul? v-ati gandit vreodata ca la un moment dat s-ar putea sa aflati despre voi ca ati facut alegerile pe care sustineati ca nu le-ati face sub nici o forma?…sau nicidecum..cum mai spun eu.?
Ati aplicat vreodata, punctual vorbind, diverse tehnici, metode de autoanaliza facand eforturi colosale sa vedeti realitatea asa cum este ea?
V-ati intrebat vreodata de ce fara nici o logica ati facut anumite alegeri care nu sustin proprile principii ……care sunt contrare voua, a ceea ce sustineti, a ceea ce ati cladit?
Cine este mai puternic? Incostientul sau constientul? De ce inconstientul este atat de puternic incat ratiunea nu-si are loc niciunde in acest proces?
Cum am putea ajunge la capacitatea unei introspectii pure?
Oare putem ajunge cu adevarat in armonie absoluta?
Oare incostientul poate fi prieten „de-adevaratelea” cu banalul constient?
Ma sperie teribil sa stiu ca nu pot controla eu totul…si totusi ma sperie gandul ca mereu vreau eu sa controlez totul…
Ma sperie si gandul ca ma sperie…
Si totusi misterul meu raman tot eu.
Ana's Weblog 
Armonie absolută? Niciodată! Așa ceva nu este posibil, putem să tânjim către așa ceva… dar de atins niciodată! Inconștientul, să fie vorba de inoconștient? Eu zic că e vorba mai degrabă de slăbiciune, emoție, necesitatea omului de a se autoconserva într-o carapace protectoare și călduroasă. Zburdăm cu picioroange uriașe în căutare fericirii, tânjim după roua dulce a dragostei, dar ne contopim cu urâtul și facem casă bună cu compromisul. Omul nu este perfect, e precum un măr găunos… plin de defecte. Poate și de aceea suntem speciali, cum ar arăta lumea dacă toți am fi perfecți? Buddha a fost prefect? El a reușit să se ridice aplicând calea de mijloc, eliminând extremele. Cu toate astea, a murit din cauza unei indigestii cu orez și carne de porc.Câți, din cei care urmează învățăturile lui Buddha, știu lucrurile astea? Am vrut să creionez, nu știu dacă am reușit, faptul că nu suntem perfecți! Înțelepciune, fericire, dragoste, ETC… nu fac casă bună cu absolutul. Putem să tânjim, zic eu, către o liniște interioară. Care, din păcate, nici ea nu poate să fie absolută. Ca să-ți răspund la întrebare: nu am luat niciodată o hotărâre greșită mânat de inconștient! Din prima clipă am știut că greșesc și cu toate astea am călcat pe accelarația vieții. Nu suntem roboți Ana, o greșeală din parte mea a însemnat, poate, un zâmbet pe fața altuia. Ăsta se numește dăruire, sacrificiu, etc. Dar se poate insera și slăbiciunea, parfumul fricii, autoconservarea, etc.
Si totusi, stimabilul meu scriitor, chiar crezi ca ne putem clasifica constient actiunile in functie de gradul de incostienta? Perfectiunea nu exista pentru ca asa ni s-a spus? nu exista pentru ca lumea in care ne-am nascut nu dezvolta oameni perfecti? Si totusi….din nou…ma bucur ca imi scrii.
Dacă am lăsa literatura indiană și ne-am axa puțin către „filosofia adevărată”, zic eu pe persoană fizică, am vedea că perfecțiunea nu există. Nu trebuie să ne spună nimeni nimic, ne documentăm, analizăm și mai apoi ne dăm cu părerea. Am dreptate?
INCONȘTIÉNT, -Ă, inconștienți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este conștient, care nu știe ce face, care și-a pierdut cunoștința (ca urmare a unei stări patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine conștientă față de realitatea înconjurătoare; fără minte, fără judecată.
Măi, mă reptet, în 99% din cazuri sunt conștient de ce fac. Poate nu iau deciziile corecte influențat de milă, frică, dăriure, compasiune, autoconservare, etc… Aș putea să zic „inconștiență” ca să mă scot, să am un albi în fața propriei rațiuni. Să mă mint singur… Nu trebuie să citesc într-o carte ca mai apoi să iau de bună ce scrie acolo. Omul tinde către perfecțiune, e un vis care, în viitorul apropriat, se poate concretiza sau nu… Dacă ar înceta să creadă în perfecțiune, omul ar deveni o ființă insipidă, incoloră și inodoră… un vierme.