Divinul si mama


Toate zilele de 8 Martie sunt puternic inradacinate in mine.

Mai simt si acum mana calda a mamei care ma ghida in reusita existentiala de a forma un „mucenic-opt” cat mai perfect. Tin minte perfect acele seri de visare in care eu ma straduiam sa compun cea mai frumoasa poezie, sa finalizez  cea mai reusita felicitare din lume…

…..si castigam ore intregi eu cu mine ……pentru mama sculptand neincetat formele care aveau sa-i aduca mamei cel mai dulce zambet de pana atunci….acea ceara atent topita direct pe hartia desenata …apoi cu o bricheta imprumutata de la tata ardeam usor capodopera sufletului meu.

Mereu insetata si lacoma sa primesc iubirea ei, sa-i simt mereu mana ei pe mana mea…sa simt vibratia ochilor ei calzi care ma aruncau in cea mai pura vesnicie….

Cantam fara sa rasuflu…sa simt si eu si sa-i transmit si ei …ca din parte si apoi ca un intreg se atinge adevarata fericire…

Cantam..si cant si voi canta aievea….

„De ziua ta mamico

In dar ti-am adus inima mea..

Si crede-ma mamico

Un dar mai frumos nu se putea..”

Pentru ca simplul fapt ca traiesc….


Oare aceasta sa fie cheia fericirii?

„Oamenii calatoresc pentru a se minuna la vederea culmilor muntoase, a valurilor uriase ale marilor, a lungimii fluviilor, a imensitatii oceanelor, a miscarii circulare a astrelor, insa trec nepasatori pe langa ei insisi, uitand sa se minuneze de propria lor fiinta.”

Sfantul Augustin