Mi-am pus mana la ochi…si am zambit tuturor.


Zile fara nici o noima…..totul pierdut in taramul intunecat al rutinei obositoare. Satula sa-nghit atata ura, satula sa o filtrez si apoi sa o resping..ma obosesc teribil traind atat de mult printre oameni terifiant de neimpliniti.

Am obosit sa zambesc fortat…sa-nghit atatea rebuturi, atatea false sentimente si trairi sa-ndur …am obosit sa rad ca o bezemtica la fiecare gol fortat intrat in suflet.

Am obosit sa lupt cu o lume care nu mai lupta, cu oameni pierduti de tot in jungla in care chiar ei s-au integrat. Sa-ncerc asiduu sa trezesc morti vii   si sa resuscitez inimi invaluite in ciment turbat .

Am obosit sa vad oameni care accepta solemn un trai de sclav umil….ce-si vand pana si sufletul pentru un post robotizat si automatizat.

Sa simti zi de zi aceleasi energii autodistructive, ce-ti lasa un gust atat de amar precum un vulcan in plina forta ce se revarsa in jur cu mult foc si jar.

Acum sa ne pregatim! Punem mana la ochi, zambim..iesim in fata si vorbim.

„Numele meu este Ana si sunt aici sa va vorbesc despre graficul ascendent al evolutiei….

Ma bucur teribil ca sunt aici, cu voi, si de-abia astept sa ne revedm din nou….”

Cand vom invata sa fim mai buni, cand vom intelege semnificatia cuvantului empatie, cand ne vom lepada de instinctele exclusiv animalice, cand moralitatea va avea un orisicare loc, cand vom sti sa spunem NU, cand vom inghiti responsabili cuvantul demnitate, cand vom avea curajul sa ne eliberam sufletul din carcera unui creier bolnav………

………….atunci lumea in care traim ….nu va mai exista!

Asa am…ajuns cu totii! Ce trist …si totusi cat de adevarat!

O seara in care sunt prea ganditoare…si din nou ..trista!