……din cuibul meu….
Ziua de astazi mi-am dedicat-o(in limita unui drum inspre si dinspre serviciu) analizei (precare, recunosc rosindu-ma in obraji) oamenilor pe care nu- i cunosc deloc. Mi-era dor sa merg printre oameni straini ,…..sa-i privesc , mi-era dor nespus sa inghet…si am inghetat nu gluma:), imi era dor sa ma dezechilibrez multumindu-i apoi lui Dumnezeu ca nu mi-am rupt un picior…sau o mana, sa vad reactii, mimica fetelor..si sa ma vad si pe mine.
Am inceput ziua vesela, dornica sa infrunt asa zisul ger nemilos. Cat de greu poate fi? M-am imbracat relativ subtire ( o camasa cu maneca scurta, un cardigan si faimoasa haina mai mult de toamna) cu cizmele mele care niciodata nu sunt fara toc ( ce mama masii nu aruncam acum cu pietre si in feminitate). Primii pasi pe sticla de gheata mi-au cerut o atentie mai sporita, ca in final sa invat sa si alerg pe gheata nemiloasa. Incerc sa mi explic de ce imi place sa ma supun diferitelor teste(gen haine de toamna) doar ca sa contest anumite practici extreme( nu este prima oara cand avem astfel de temperaturi si totusi e prima oara cand s-a transformat in catastrofa naturala conform media).
Sunt in regula. Nu am febra. Nu am racit. Sunt inca om intreg.
Daca involuez in sensul tragic si premeditat,…va anunt pe toti. 🙂
Sederi in casa placute, vizionare neimaginat de folositoare la „Stiri” si aprovizionare fructuoasa!
Ana's Weblog 
Faci o poezie din tot si toate.Totusi cred ca ar trebui sa te imbraci adecvat anotimpului. Asta intr-un sens pragmatic, ce-i drept. Esti o rebela.
Te pup dulce,
te imbratisez …surioara mea preferata
Cu alte cuvinte mi-e dor de comunicare, rutina mă îngenunchează în fiecare zi. Vreau să ies, să evadez din anonimatul în care m-am afundat. Dar, stați așa! Sunt o drăguță și mă simt bine în pielea mea, hainele îmi oglindesc starea de spirit. Tot ele, hainele, sunt cele care îmi zugrăvesc tabloul perfect pe care îl arăt lumii. Cât despre Sabina… cu toate că nu o cunosc, se vede că te place. De ce? Inocența îmbrobodită cu șarmul specific vârstei o face să vadă la tine calități ce la ea sunt amorțite. Vezi tu Ana „simplu”, lumea te place așa cum ești: cu sufletul curat (a se citi copilăroasă), cu zâmbetul postat mereu în colțul gurii și cu ochii încrezători. Nu sunt oare „defectele” pe care vroiai să le reprimi?
Acid acid acid….
„Răutatea – un acid care arde, în primul rând, ţesutul sănătos”. Nu este vorba de răutate, în concluzie nu putem vorbi de arma ei preferată… otrava presărată în cuvinte de ocară. Să fie vorba de adevăr? Nici vorbă! Adevărul nu există, fiecare om își are propriul adevăr. Îmi pare rău că te-am supărat, nu asta a fost intenția mea. Cuvântul este precum un titirez care se învârte pe sufletul omului, folosit greștit…sfârtecă ce prețuiește.