Ruine ingropate intr-un morman de sperante….

Poate nu trec prin cea mai benefica perioada din viata mea insa sunt mandra ca din fiecare experiena traita ma zbat sa scot acel sambure care contribuie la maturizarea mea, indiferent de cat de dureros este. Am constatat ca durerile, in mare parte, sunt cauzate de lipsa acceptarii realitatii …cu  alte cuvinte spus maturitatea. Uneori ma intreb de ce am fost crescuti ca intr-o poveste cu zane si printi iar apoi ne-am trezit direct mari creduli si naivi? De ce lumea e asa roza cand suntem mici…iar apoi constientizand mai mult ne pierdem in lucruri mici? De ce visam papusi mari, stele si cai si printi?….si suferim ca nici macar nu prindem un „arici”?  si apoi ne intrebam de ce ne doare orice adiere mai rece contrara sensului nostru? De ce cadem flamanzi ca nu avem castele fie ele si de nisip? De ce printii intarzie sa apara? De ce nu ni se canta sub balcon o serenada? De ce in loc de rochii incarcate cu mister…… de prim rang e nudul …………. „corectiile” platite? Nu intelegem nimic din lumea care ne inconjoara….si totusi mergem inainte cu pasi mari si greoi ….plini de sperante ..cadem…apoi ne ridicam…si cu niste ochi mari si goi cautam acel sens unic, acea carare ce uneste o copilarie fericita cu maturitatea implinita. De aceea maturitatea doare..de aceea se obtine greu, prin lacrimi, regrete, dorinte agitate……….pentru ca acea papusa pusa intr-un raft de sticla…s-a spart si a alunecat intr-un morman imens de spini.

Nu este simplu….sa imbini maturitatea mult ceruta in societate cu visurile tale de copil. Of  Ce rau ar fi sa ne sapan visurile in ruinele create de maturitate. Si ce tragic ar fi totusi sa ne alungam realitatea si sa o luam la goana in propriul nostru vis. Haosul se instaleaza pe-nserat ….si nici macar un calator versat nu te mai salveaza din lumea ta prescrisa.
Succes in deslusiri….si putere sa revii.

Nu ti omori visurile si totusi …simti pamantul?

noapte buna……