Zbor printre bufnite…..


Ce este fericirea? Ce limite acceptam? Avem voie sa fim fericiciti?

Traim intr-o lume nesigura, sistemul financiar este cazut, investitiile sunt nesigure, piata de capital este prea mult spus, stare generala de alerta, oameni lamentati, frici tiparite la comanda, temeri de vanzare, viitor colectiv sumbru, social bolnav…….

Este „judecat” un om fericit intr-o astfel de societatate? „daca nu esti ca majoritatea esti nebun”..Ce-ar trebui sa fac? Sa disper ca o sa imi pierd serviciul la un moment dat? Sa ma gandesc la ce-i mai rau chiar daca acum imi e bine? Sa sufar pentru o societate intreaga renuntand la mine? Sa-mi asum crime, sinucideri, esecuri, dezastre naturale, dezastre economice, dezastre politice?

Este atat de interesanta viata…putem face asa multe lucruri utile, benefice pentru sufletul nostru….de ce trebuie sa dam nastere a o mie de ganduri pe secunda si intr- o alta secunda sa prelucram si apoi sa le ingropam constienti in cutia destinului? De ce trebuie sa  gasim vinovati cand ar trebui sa stim cu totii foarte bine cine este pionul central in viata noastra? De ce sa ne plangem ca ar putea fi mai bine fara sa realizam ca ar putea si mai rau? De ce sa vrem atatea lucruri cand sufletele sunt atat de insetate dupa adevar? De ce sa ramanem aici indiferenti si tristi si straini noua fara sa ne pese de fericirea noastra? De ce sa fim o linie in univers cand iubirea ne-ar putea plasa in centru? De ce sa reusim prin lupte multinationaliste aruncandu ne intr-un colt al vietii idealuri si vise?

Mi-ar placea sa cred ca viata e mereu roza si calda. Dar nu este. Viata este o lupta pentru pace si in fiecare zi iti arata cat de puternic esti. Maturitatea nu se cumpara, nu se mosteneste. Maturitatea este reprezentata de insumarea tuturor experientelor si capacitatea de intelegere a acestora. Ce ne-ar face sa credem ca trebui doar sa primim? Ca ar trebui mereu sa fie bine? Nimic nu e intamplator…si nimic nu e nefolositor.

Vreau sa traiesc in pace si am sa lupt pentru ea. Vreau sa am o viata fericita si am sa iubesc pentru ea. Vreau sa primesc iubire si am sa ofer iubire. Vreau sa….vreau atat de multe…Viata este un dar atat de nepretuit incat poate nici la moarte nu ne vom afla adevarata menire. Stiu ca orice e posibil. Oh! Da! Stiu ca pot muta si muntii. Mai vreau ani de trait sa aflu cum ii pot muta pe toti in inima mea. Vreau o regiune intreaga de munti numai pentru mine ca sa simt maretia puterii Creatoare, sa simt energia mistica.

Pas cu pas…gand cu gand….suflu cu suflu….totul pentru iubire, creatie, pasiune, fericire, devotament, respect….pentru Pamant si Creatie.

Momente de pace…si maretie in inima mea..momente de devotament fata de stele si univers. Moment de relaxare…

Putere si forta …intr-o lume  atinsa de voci…Optimism si planuri marete pentru orice suflet de pe Pamant!

Fara razboaie, ura si lacrimi….vreau sa traim in pace!

 

 

 

Pentru ca imi place….


„O, nebuna, superba betie;

Daca-ti deschizi larg portile dand cu picioru-n ele si faci tot felul de neghiobii in lume;

Daca pe cai ciudate iti pierzi zadarnic vremea in joc cu lucruri fare pret;

N-ai grija de nimic, nu-ti pasa de normele ratiunii umane;

Si daca-ntinzand panzele in fata furtunii iti rupi carma in doua,

Atunci, draga mea, te voi urma in viata si beat ma voi da dracului.

 

Zilele si noptile mele mi le-am pierdut in viata traind pe langa oameni cuminti si intelepti.

Multa invatatura mi-a incaruntit parul si multe nopti de veghe mi-au tulburat vederea.

Fiindca ani de-a randul am tot cules si-am strans farame si resturi de lucruri in gramezi.

Azi le strivesc si dansez peste ele, si le imprastii in cele patru vanturi.

Fiindca stiu ca intelepciunea cea mai inalta este sa fii beat si-n- voia dracului.

 

Lasa orice scrupul stramb sa piara si plin de deznadejdi sa ma abat din calea mea.

Vartej de ameteli salbatice sa vina departe de ale vietii maluri sa ma smulga din ancorele mele.

De oameni valorosi e plina lumea, de muncitori dibaci si de folos in viata.

De oameni care stau cu usurinta in frunte si de oameni care vin cuviinciosi la urma.

Lasa- i pe i cu stare si fericiti sa fie si lasa-ma pe mine nebun si de nimic.

Fiindca stiu: limanul oricarui fapt in lume este sa fii beat sin-n voia dracului.

 

Ma  jur in clipa asta sa las la o parte orice gand de-a sta in sirul celor cuminti.

Ma lepad de mandria invataturii si a deosebirii binelui de rau.

Imi sparg paharul aducerii aminte, lasand si cel din urma strop de lacrimi sa curga.

In spuma vinului cel rosu imi voi scalda si lustrui rasul meu.

Iar semnele oricarei bunecuviinti eu, pana una-alta, le-oi sfasia-n bucati.

Si depun sfant juramant sa fiu om de nimic si beat sa ma dau dracului.”

Rabindranath Tagore