Albul norului de puf


Iubesc aievea albul tău de sus

Ma alint cu praful tău de stele de mult apus

Ma tăvălesc in simțurile tale reci

Tresar și urlu când inghet in tine

Albul meu cel alb al vieții!

Tine ma tu vie și calda printre acești straini

Ține ma in tine pentru totdeauna

Iubirea și eternitatea sa ne fie al vieții Destin!

Tu, Omăt al nemuririi,

Apasă mi nepăsarea cu suflare vii și reci,

Trezește ma, aievea, din patologia unei morți

Ce așteaptă, perversa, la fiecare înmiresmat răsfăț!

Toamna iubirii


Culorile suave ale venirii tale,

Îmi mângâie, cu grija, sânii!

O, toamna mea, cea vie și măreață!

Și frunza și petala ta cea moarta,

Asterne-le pe mine,

Unge-mi corpul cu a ta roua vie,

Iubește-ma cu patima și unește-ma cu tine!

Sa învie pentru totdeauna in mine,

Puterea și moartea in renaștere,

Ciclul măreț in care ne învârtim cu toții,

Ademenește-l și oprește l in mine!

Extaz și patima in frunza,

Atingeri și armonie in culoare!

Dezbracata-n iluzie


Mătasea unui negru timid se ascunde sub pat,

Cearceaful răsfirat se lupta cu norii de Amor,

Suav, suav și sincer zburau cu toții spre a lui Cupidon Nor.

Înecați in iubire de trup, cu sufletul agățat de tavan,

Iubire și patima in arta unui zeu contemporan!

Foile cădeau in vânt..

Pensulele priveau grandoarea îndepărtată

Iar șevaletul dansa in ritmuri stelare, pe mare!

Laurii aurii


Fără întrebări, fără căutări,

Fără intenții mascate și abstracte,

Am strâns o stea in palma mea,

Stea dintr un Cer de sus, un Cer nespus.

Lumina iubirii, arta fericirii,

Talente de zei in corpuri de zmei,

Minți incatusate in tărâmuri nelimitate!

Limanul înecat


Trupuri goale mânate de vorbe in vânt,

Fără elan, fără cuvânt și fără adânc discernământ,

Aleargă pustii in haine de prinți realizați,

Miros a trădare și a lapte crud, idioți veșnic speriați!

Tresar și- arunca săgeți de venin in perdele de fum,

Fug spre niciunde, și- n destinații se pitesc ștrengar, fugar după balansoar,

Se sperie de ei înșiși și apoi își ling lacrimile de pe tomberonul plin de amar și de murdar,

Ling trotuare și vieți vopsite-n evoluție si moralitate,

Ling cu pasiune minciuni și-adulmeca înfometați ura și haosul din vieți nedrepte,

Ca mai apoi sa își jelească soarta pe un altar ce- i înțelege soarta.

Conștiința tremura pe- altarul pur al vieții,

Se- neaca neîncetat in tot ce e sfânt și bun,

Sfârșind haotic pe același drum netrebnic,

Plin de viespi și dureri ce- mpung același lipsit de demnitate Suflet!

Capcana din minte


Mintea mi-o mestec și-o întind pe-un verde clar cearceaf,

Mirosul de etern ma satisface și ma iubesc intr-un complet extaz,

Trăiesc in fum de eternitate cenușie și trag in iluzoriul nas întregul meu destin,

N-am limite in limite, n-am norme in pătrat, n-am formule in matrice, n-am culori de om puternic atasat și axat,

Iluzorie e capsula clasicului obicei, iluzoriu e tot ce-ai învățat,

Rămâi doar cu gustul puternic amar din chinul și jalea ca tot ce trăiești ți-a fost dinainte de ființa dat,

Te zbați sa umpli fiole cu eternul minunatului extaz,

Te zbați sa sigilezi câmpuri și stări din neant,

Dar tot ce-ți rămâne e ce-ai acum și acum suspini și vrei sa uiți ca n-ai nimic,

Nimicul e etern, cu ochii plini de jale și amar ai vrea sa opresti din timp,

As smulge rădăcini crescute-n mine pentru infinitul de nedescris din adevarata lume!

Și lacrimi șiroaie, și dor și suspin, chinuri nescrise, iubiri nedescrise,

Toate ma irosesc intr-un timp, blocata sunt in marioneta care m-a tot dansat din pântece și pana acum!

Efemerele cărări ale morții


Alai răzleț din miile de ore fecundate in nicăieri,

Iubiri menite sa tresare la fiecare licăr de apus din vestul artificial adus,

Meserii din stele planetare artificiale și strategic dispersate in șabloane,

Plăceri dispuse- n cutiile minții cele poleite și aurite cu gânduri trecătoare,

Miresme vii de patimi ale unui trup obosit de atata libertate in gand și n trup îmbujorat carnal,

O lume coborâtă n haos și n mormânt mirositor de troc și patimi cu noroc,

O lume înhumata n alte straie și n alte valori NON principiale,

O lume doar trup, doar corp vlăguit și surd in corul marilor eterne stele,

O lume in care te pierzi înainte de a te naște…

Și orice regăsire e ca o alta tresărire ce zguduie întregul trup al acestui Pământ!

Și jale și nunta n pom


Nu am mai scris de foarte mult timp. Mi e dor sa scriu. A fost un an foarte focusat pe nimic, timpul nu a fost timp, respirația mi a luat o înainte, traiul și clipa au rămas blocate undeva in eternul iluziei.

Nu știu nimic din ce am trăit in acest an.

Am rămas doar cu iubirea și tandrețea minunatei Lorelai.

Palme și iluzii încă îmi străbat veșnicia clipelor pierdute, încă ma risipesc in mrejele nisipului fin.

Nu îmi mai e dor de nimic, o noua era interioară ma țină captivă in acest corp.

Trăiesc aievea o iubire necondiționată și îmi târăsc existența NONtimp a vremurile muritoare din mine și a clipelor trecătoare și reci.

Balanța desarta și nedreapta, balanța ascunsa după pervazul rațiunii stinse!

S a stins lumina robiei din capul minții întunecate!

Aprinsa mi e acum iluzia pentru percepții și supraviețuiri feerice, poleite cu plăceri și fericiri pe moarte!

Existența eterna intr un corp ce tânjește după nemurire!

Trai pueril, ghicitor in stele și n destin! Robotizare forțată și chinul lăuntric al unui otrăvit alai!

Cine te cununa cu Luna!? Dacă in Soare tu dispari?

Cine te iubește sub clar de iubire dacă in rațiune tu urli după veșnicii?

Ce e iubirea și fericirea când ochii sunt mânjiți de atata adevăr?

Ce e adevarul critic in aceasta lume plină de pofte și fum efemer?

Ce e sufletul in acest meleag al forțelor trupești?

Unde ești tu dacă tot ce ai avut ai aruncat ca pe un veșnic dispreț?

Carcase ce miros a rugina și a lacrimi pline de amar,

Dureri ținute n sertar ce urla sa tresară și sa zdrobească ziduri de cleștar?

Dinti Zdrobiți între buze de alama,

Dinti Plesniti de atata tăcere de Duh și suferințe stavilite n adâncuri,

Limba înnegrită de vremuri și mascata de pofte poleite in plăceri!

Rămâi cu bine, tu suflete, tu omule!

Acest Pământ efemer e dincolo de orice gand și orice rațiune!

Rechinii cu cravata roza


Stau mai degrabă pironita fără sa clipesc in fata calculatorului, plin de praf și înghesuit prin toate acele scaune și birouri chinuite.

Nu ma mai întreb nimic, nu mai respir, nu mai cuget. Mecanic, operez și mânuiesc maldăre de dosare și invoc toate florile și toți copacii sa mi adie lin mirosuri fine și frunze răvășite in dreptul urechilor obosite.

Așa, poate, poate, se opreste zumzetul de neoprit al oamenilor chinuti de propriul eu.

Eram mică și firava, obosita, sleită, cuminte chiar, la biroul meu( si in același timp al tuturor fiind intr un spațiu deschis).

In toate aceste piramide, ierarhii, cei mai importanți nu sunt directorii, managerii adevărați, ci sefii care sunt ținuți șefi ca intr o capcana plina cu șoareci unde nu sunt nici șobolani dar nici furnici. Și atunci au ales sa fie șoareci. Și din cauza ca trăiesc făcând slalom uri printre capcane( capcanele propriilor minți obosite) ajung sa și epuizeze tot frumosul și sa rămână doar cu acea satisfacție mascata a șefului realizat însă frustrat.

Mică și firava cum eram la biroul meu descris mai sus, aud o întrebare scurta și tăioasă:

– Tu ai avut acest dosar de la bun început?

– da, spun eu neînțelegând întrebarea

– sa știi ca are relații încrucișate!

Primul instinct a fost sa întreb cu cine ceea ce am și întrebat ( profesional vorbind nici măcar nu era vorba de relații inrucisate, tot profesional vorbind nu era treaba mea sa analizez asta)

– cu cine?

Au urmat valuri de râsete, iar eu, serioasa cum sunt nu înțelegeam de ce și ce era așa amuzant.

Îmi spun ca e Ok, oricum eu nu ii înțeleg, poate ca a fost o gluma foarte buna și eu nu m am prins.

Din pacate, valul nenorocirilor de la al meu răspuns cât se poate de sincer și banal pentru un sistem atât de poleit cu false aptitudini de orice tip, false cunoștințe, false trăiri, false capacitați S au scurs precum pietrele care cădeau in urma unui Sisif bolnav.

Mi ar plăcea sa pot descrie in detaliu răutatea, poate astfel o pot înțelege. Dar dacă nu e răutate? Dacă e prostie? Dacă e invidie?

Poate ca nu voi sti niciodată, poate ca doar stand acolo le poți înțelege și accepta.

Doamna șefa, cum spuneam, se întoarce râzând împreuna cu alte doamne și îmi spune, zâmbind ” acum înțeleg de ce te a părăsit bărbati-tu”!

Deja era enigma și mai mare pentru mine, eu nu înțelegeam de unde amuzamentul, d apăi sa înțeleg cum S a ajuns la bărbati-miu pe care eu L am părăsit!

Reacția mea a fost… A! Nu a mai fost. Eu nu am mai putut fi și începusem sa ma pierd.

Nu mai înțelegeam ce caut eu acolo, de ce accept asta și de ce îmi rănesc atât de tare sufletul încât sa reziste acestor specimene inumane și îmbâcsite de atâtea orgolii.

Aud aceeași poveste, alte râsete și o alta replica de la un alt șoricel prins in capcana vieții lui mizerabile.

M- am pierdut pentru câteva minute bune pe mine. Și acum sunt furioasa. Și ma tot întreb de ce sunt așa furioasa: ca accept sa stau printre asemenea oameni, ca m am reîntors in corporatie pentru un salariu mai mare, ma învinovățesc ca nu sunt ca ceilalți și pentru ca am alte idealuri, apucături și trăiri și nu ma pot integra in astfel de medii, ma acuz ca nu am astfel de prieteni, ma acuz și in același timp mi e scârbă de cât de ușor pot fi manipulați oamenii pentru 1 leu!

Orice sistem concurențial din punct de vedere al puterii, naște mii de monștrii, mii de demoni care se zbat și se lupta pentru un potențial loc in „paradis”!

Și orice lumina, orice om diferite care le apare in cale, îl calcă pentru a sari peste! L ar ucide dacă ar putea cu orice preț!

Ei nici nu pot concepe ca exista putere in afara funcției, in afara iluziei piramidale clădite pe orgolii rănite, pe suflete chinuite, pe drame in familie, pe submisivitate in alte medii pentru a refula in acest cadru bolnav!

La o lume mai buna nu mai visez…

Acum ma visez pe mine dincolo de aceasta Lume!

Și da mi tu, Doamne, răbdare și iubire sa nu cobor niciodată in negura acestor provocări!

Umbra nemiloasa a virtuții


Și umbra falnicei sclipiri de haos

Te duce pe un drum de glorie orgolificat

Crezând in toți zeii minții plastifiati

Devii un sclav mai mort decât o lighioana.

Trezeste-te degrabă și muta ți munții in ograda ta,

Străbate ți drumurile pas la pas

Calm și atent in interiorul tău

Și apoi vărsa ți orgoliul și moartea intr o fantasma

Sa poți fugi de ai vieții zei încununați

Și de al iluziei joc înmormântat.

Sunt liberă , strigase deziluzia

Apoi se rușina și și pune o perna peste cap.